18 iulie 2009

Ai putea, dar nu se poate

Cat de des ai sentimentul ca esti ratacit intr-o poveste straina?

Cei de langa tine povestesc in continuare, totusi tu esti tot mai departe, intr-o amintire sau intr-un vis pe care nu-l poti spune nimanui. Te enerveaza, esti frustrat, nu ai cui sa-i spui. Ai vrea sa iei pe cineva de mana, sa-i povestesti.

Sa stam pe balcon, in intuneric, sa ne povestim minciunile pe care nu avem curaj sa le povestim nimanui altcuiva. Sa avem universul nostru, limitat de un pahar de coniac si un pachet de tigari, de liniste si racoare si de hohotele de ras care se aud in fundal.

Sun prea simpli, ai nevoie de mai mult. Ai mai auzit povestile astea, ai mai facut glumele astea. La naiba, ai mai baut aceleasi pahare de vin, ai mancat aceeasi mancare de prea multe ori. Aceleasi fotografii, aceleasi amintiri. Ti-e totul prea banal, e aceeasi muzica si te-ai saturat sa dansezi.

Ma ard buzele de la coniacul tare, iti simt mirosul necunoscut, iti beau fiecare cuvant, ficare zambet, fiecare privire. Iti ating umarul, iti simt caldura si mai fumam o tigara. Nu stiu a cui esti, nu ma intereseaza, in universul meu esti a nimanui, esti cu mine. Imi recunosc prietenii in amintirile tale, ma recunosc pe mine in prietenii tai. Ma obsedeaza amanunte pe care le stiu indiferente, ma obsedeaza privirile si zambetul tau. Zambet care stiu ce inseamna. Stiu ca am putea, dar nu se poate. Ma joc cu degetul tau mic de la mana stanga, si mai fumam o tigara.

Ai vrea sa fii intr-o masina care merge prea repede, pe o sosea care duce prea departe. Sa asculti Otis Redding, Pain in my heart, sa nu cunosti pe nimeni unde te duci, sa-i fi uitat pe toti de unde vii. Ai putea, dar nu se poate.

Esti rezemata de balustrada, cu spatele spre intuneric, zambesti si astepti. Ce sa mai povestesc? Mi-ai luat degetul, mi-e frica sa cer altceva. Iti povestesc ... cum as pleca oriunde, singur, fara sa ma uit inapoi. Daca ma joc acum cu degetul tau, ne vad toti, nu se poate. De ce vreau sa plec singur, asta e tot ce vrei sa stii. Cine mai e, altcineva? Are vreo importanta...? Ai un zambet frumos, stiu ca ma minti, nu ma intereseaza. Daca as vrea sa vin cu tine? Nu te-as lua. De ce? Ce rost ar mai avea? De ce vrei sa fugi? Nu mai e povestea mea.

Sa te opresti singur intr-o benzinarie, sa bei singur o cafea. Sa-ti amintesti de cate ori ai baut aceeasi cafea, in aceeasi benzinarie, in atatea locuri, in atatea zile. Cu atatia oameni. Sa respiri singuratatea, sa-ti amintesti cu bucurie de acele cafele, benzinarii, locuri si zile.

As putea sa te sarut? Ai putea. Si dupa, ce-ar fi?

As putea.

04 iulie 2009

Prin bun simt si responsabilitate

Pe naiba. 

Romania mai are mult pana sa creasca, si asta nu se va intampla niciodata prin bun simt si responsabilitate, ci prin amenzi. Pentru ca asa a crescut toata lumea. 

Am masina. Multi incearca sa ma convinga, prin presa, ca sunt un monstru care polueaza, ar trebui sa folosesc mai mult transportul in comun, etc. Au dreptate, dar trebuie facuta o observatie, totusi. Decizia "finala" de a cumpara masina a fost luata intr-o dimineata ploioasa, asteptand 20 de minute un autobuz care urma sa fie irespirabil, cu picioarele intr-o balta de 20 centimetri. Inca mai merg cu transportul in comun, dar prefer masina, pentru ca am dreptul la confort, fizic sau psihic. 

Si da, polueaza masina, dar asta nu inseamna ca sunt un monstru care distruge mediul. Pentru privilegiul confortului de care vorbesc, imi asum plata unor taxe. Inclusiv taxe "de mediu". Care taxe sunt multe si mari - le platesti cand cumperi masina, le platesti in pretul benzinei, le platesti in rovigneta, etc etc. Platesc aceste taxe pentru ca statul sa aiba grija de mediu. Daca se decide ca nu e suficient cat platesc, sa creasca taxa. Cand taxele de mediu (sau ce-or mai fi) vor creste atat de mult incat nu-mi voi mai permite masina, voi renunta. Pana atunci, sa nu va mai aud. In alte tari oamenii merg cu bicicleta sau metroul, pentru ca e prea scumpa masina personala. Si nu moare nimeni. Principiul pe care ne bazam, fiind organizati si nu traind in anarhie, este ca eu am grija de mine si statul de noi. 

Si pentru ca tot vorbim de masina, mai am. 

Lasand la o parte faptul ca mi-au furat 5 oglinzi si o emblema de pe masina (!!!) - pe care le-am cumparat pe toate noi (pentru ca, BOULE, daca mergi si o cumperi la un sfert de pret "din targ" e clar ca e furata de la altcineva...), lasand la o parte imposibilitatea de a circula confortabil din cauza aglomeratiei sau de a parca unde am nevoie (iarasi, suntem prea multi, ar trebui sa creasca taxele) sunt totusi unele chestii pentru care chiar nu exista explicatie. 

Am fost de trei ori saptamana asta la magazinul Unirea. La parcare am platit 10 lei, in total, in medie 3 lei. Nu imi explic de ce vad masini de 10 ori mai scumpe decat a mea parcate aiurea pe trotuare sau blocand sensuri unice in jurul parcarii. Pentru 3 lei. 

La fel, nu imi explic de ce la primul etaj al parcarii lumea se cearta si se claxoneaza, e o aglomeratie de nedescris si nici un loc liber cand la urmatorul etaj este liber. Si cand spun liber, inteleg prin asta maxim 10 locuri ocupate. 

Hai, repetati in gand. Prin bun simt si responsabilitate.